Nu violenţei în familie.
04 Декабрь 2013
Nu violenţei în familie.
Copiii care trăiesc într-un mediu unde violenţa în familie a devenit un mod de viaţa riscă să fie traumatizaţi atît din punct de vedere emoţional, cît şi din punct de vedere psihologic. Chiar dacă sunt victime ale violenţei în familie sau doar martori, consecinţele iţi pun amprenta atît asupra copilariei, dar şi asupra vieţii de adult.
Primele consecinţe ale violenţei în familie se înregistrează la nivel comportamental. Printre cele mai frecvente „insemne” lăsate de un astfel de mediu, se numără:
- Lipsa încrederii în sine
- Stări confuze ce oscilează între frică, furie sau vină
- Impulsuri de agresivitate
- Insomnii, coşmaruri
- Frica de a fi atins sau de a fi apropiat de cineva
- Neîncredere
- Frica de a comite greşeli
- Nelinişte, agitaţie
- Probleme de nutriţie
- Manifestări legate de stres, precum dureri de cap, dureri de stomac , udarea patului
- Rezultate slabe la şcoala
- Deficiente ale comportamentului social
- Tendinţe de a se răni
- Abuzul de droguri sau alcool
Pe lîngă acestea, copiii sunt nevoiţi să facă faţă unor dileme cărora nu reuşesc să le găsească răspunsul la o vîrstă atît de fragedă şi ajung să se izoleze sau să manifeste un comportament violent. Iată cîteva dintre problemele cu care se confruntă cei mici expuşi violenţei:
Copiii se simt responsabili pentru comportamentul violent al persoanei responsabile de abuzuri şi nu înţeleg că aceasta este o problemă ce ţine de adulţi. Aceştia vor crede că parinţii se ceartă din cauza performanţelor de la şcoală, din cauza că nu este ascultător etc. Astfel, ajunge să creadă că este el cauza abuzului şi a violenţei asupra mamei, a sa sau a fraţilor săi.
Copiii mai mari simt nevoia să protejeze persoana care este abuzată. Acest lucru poate duce la alte conflicte şi situaţii violente generate, de data aceasta, de către copil.
Violenţa în familie il determină pe copil să nu îşi mai înţeleagă relaţia cu parinţii, simţindu-se iniţial apropiat de amîndoi. Iubirea sa pentru ambii parinţi intră astfel în conflict cu situaţia de natura violentă dintre aceştia. De asemenea, copiii simt nevoia să ia partea unuia dintre parinţi, iar alţii preferă să se îndeparteze de amandoi.
Unii copii dezvoltă o strategie de a-şi exprima sentimentele printr-un comportament negativ. Parinţii înteleg gresit acest mesaj şi se grăbesc în a-i pedepsi pe micuţi; ignorîndu-le însă acest „strigăt” de ajutor, copiii ajung să creadă tot mai mult că într-adevăr, ei sunt cauza violenţei în familie.
Părinţii reprezintă nişte modele de urmat pentru orice copil; violenţa în familiei îi transmite însă că acesta este un comportament normal; astfel, copilul creşte acceptînd violenţă ca pe o normalitate, crezînd în ceea ce vede: partenerul mai puternic se impune prin forţă.
Atenţie! Violenţa din familie il va marca pe copilul tău toată viaţa. Dacă te confrunţi cu o astfel de situaţie, îndepartează-l pe copil cît mai repede de mediul violent!
( Protoiereu Dionisie Grăjdeanu)
назад к списку новостей
.jpg)
_(5).jpg)
