3 noiembrie, Eparhia de Sud a mai adăugat un slujitor al altarului Domnului.
03 Ноябрь 2013
În duminica a 19-a după Rusalii Preasfințitul Anatolie a coliturghisit în Catedrala din orașul Cahul împreună cu slujitorii Catedralei Sfânta Liturghie. Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii cahuleni.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotonisit în treapta de preot pentru biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Iserlia raionul Basarabeasca pe Todos Nicolae Ioan, anul nașterii 1985. Părintele Nicolae este proaspăt absolvent al Academiei de Teologie din Chișinău, promoția 2013. În predica sa Preasfințitul Anatolie s-a referit la pericolele care stau în fața celor care sunt preocupați de bogățiile acestei vieți în calea desăvârșirii, precum și la problemele de sărăciei care deseori blocheză accesul la Împărăția lui Dumnezeu a celor săraci. „Nu toți cei bogați se vor pierde și nu toți cei săraci se vor mântui” - a menționat Vladâca în finalul predicii. În același context Preasfințitul a mulțumit tuturor celor care au jertfit din puținul lor pentru reabilitarea mănăstirii „Sf. Vladimir” din Cahul.
назад к списку новостей