Eveniment jubeliar in oraşul Cahul
08 Октябрь 2013
La 8 octombrie a.c., în Catedrala Episcopală din orașul Cahul a avut loc o slujbă aniversară arhierească având ca prilej evenimentele jubiliare din viața bisericească în R. Moldova. În anturajul clerului protopopiatului de Cahul Preasfințitul Anatolie a coliturghisit Sfânta Liturghie după care au săvârșit un moleben de sănătate.
În cuvîntul său de felicitare, Preasfințitul Anatolie s-a referit la cei 15 ani de episcopat ai săi și la timpul în care s-a confruntat cu diferite încercări. El a mulțumit deasemenea preoților pentru truda misiunii preoţeşti și i-a îndemnat părintește ca și în continuare să stea la straja sufletelor enoriaşilor încredințaţi lor. Preoții au fost decorați cu medalia jubiliară cu care au fost decorați și trei civili pentru merite deosebite pe tărâmul Ortodoxiei. Aceștia sunt: dn. Vasile Scutelnic, Director General al Sanatoriului „Nufărul Alb” din oraşul Cahul, dn. Vladimir Buzu, şeful Policlinicii din cadrul aceluiaşi Sanatoriu şi dn. Valeriu Bulgac, sponsor la biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din satul Slobozia-Mare, rn. Cahul. Festivitatea a fost încununată de o masă festivă la care au fost prezenți preoții protopopiei și a arhipăstorul lor Preasfințitul Anatolie.
назад к списку новостей